Bioregenerarea prin injectarea de plasma bogata in plachete PRP

Injectarea de plasma bogata in plachete – PRP

Bioregenerarea prin injectarea de plasma bogata in plachete – PRP

Injectarea deplasma bogata in plachete (PRP = “platelet rich plasma”) este un tratament revolutionar, care are la baza o idee simpla: aceea de a folosi pentru vindecarea si regenerarea tesuturilor , resursele interne ale fiecarui organism. Printre cei mai importanti factori implicati in aceste procese complexe se numara  plachetele (sau trombocitele), celule care se gasesc in sange si care intervin imediat posttraumatic, asigurand atat oprirea sangerarilor (initiaza procesul de coagulare) cat si vindecarea plagilor. In fapt, plachetele sunt niste rezervoare care contin peste 40 de factori  de crestere, implicati in regenerarea tesutului conjunctiv si epitelial, cresterea productiei de colagen, formarea de noi vase de sange, etc.

Plasma bogata in plachete (PRP) se prepara prin recoltarea unei mici cantitati de sange de la pacient (similar cu prelevarea de sange pentru analize), care este apoi prelucrat prin centrifugare, proces care separa plachetele de celelalte celule sangvine.  Lichidul obtinut este plasma bogata in plachete, deci un cocktail concentrat de factori de crestere, capabil sa influenteze semnificativ regenerarea tesuturilor.

Virtutiile tratamentului cu plachete sunt cunoscute de mai multi ani, fiind aplicate initial in medicina sportiva, pentru vindecarea leziunilor osteo-tendinoase si ligamentare si recuperarea rapida a sportivilor de performanta. In prezent, indicatiile tratamentului cu PRP s-au extins, acesta fiind folosit pentru regenerarea nervilor, oaselor, muschiului cardiac, vindecarea ranilor dificile, imbunatatirea aspectului pielii.

Medicina estetica beneficiaza si ea de acest tratament revolutionar, denumit sugestiv ” terapia vampir”, intrucat injectiile cu PRP au un efect de rejuvenare si lifting, conferind pielii un aspect tineresc si o stralucire aparte.

Chirurgie estetica – injectarea de plasma bogata in plachete – PRP

Tratamentul este ideal pentru :

  • atenuarea ridurilor
  • imbunatatirea texturii pielii
  • hidratarea tesuturilor
  • stimularea cresterii parului (in zonele cu alopecie sau calvitie)
  • estomparea cicatricilor

PRP are numeroase avantaje:

– este un compus natural, recoltat din sangele pacientului
– fara risc de alergii, respingere, infectie, granuloame
– prepararea este simpla si rapida
– efectul obtinut este natural si de lunga durata
– costul tratamentului este semnificativ mai mic decat cel cu botox sau fillere
– poate fi asociat cu fillere, botox si laser-terapia.

Bioregenerarea cu PRP este indicata pentru:

– zonele fetei, gatului si decolteului (piele ridata, imbatranita, lipsita de elasticitate)
– zona perioculara (riduri, cearcane)
– fata dorsala a mainilor (piele imbatranita, lipsita de elsticitate, deshidratata)
– scalp (zonele cu alopecie sau calvitie)
– alte regiuni ale corpului, unde se doreste imbunatatirea tonusului si texturii pielii

Containdicatiile injectarii PRP:
– boli cronice severe, boli metabolice, neoplazii
– trombocitopenie (un numar scazut de plachete in sange)
– tratament anticoagulant

Procedura dureaza aproximativ 40 minute. Se recolteaza aproximativ 10 ml de sange, care se centrifugheaza  cateva minute. Dupa aplicarea unei creme anestezice la nivelul zonei care va fi tratata, aceasta se injecteaza cu concentratul plachetar. Cateva zile dupa procedura regiunea  poate  fi usor umflata, inrosita sau pot aparea mici echimoze (vanatai), dar acestea dispar de regula in 4-7 zile. Rezultatele sunt graduale, cu imbunatatirea progresiva a tonusului si texturii pielii in urmatoarele luni dupatratament. In general sunt recomandate 2-3 sedinte la un interval de 3-4 luni, iar rezultatul obtinut dureaza aproximativ 2 ani.